În toamna anului 2001, angajat fiind ca referent cultural la Comunei Giarmata, Rusalin Hoarcă ( fost dansator profesionist timp de peste 25 de ani al Ansamblului Profesionist Banatul din Timișoara) a format o grupă de dansuri populare cu care Comuna Giarmata se mândrea la diferitele manifestări culturale din comună, cum ar fi Ruga satului, Ziua de 8 Martie sau alte activităţi culturale locale. În anii următori a înfiinţat un grup de dans modern, de societate şi break dance cu care a participat la numeroase activităţi locale timp câţiva ani de zile.
În anul 2005 s-a solicitat Primăriei şi Consiliului Local Giarmata sprijin pentru a organiza un ansamblu folcloric sub denumitrea de „Sânziene Bănăţene”, având încă de atunci ca obiectiv iniţierea unui festival cu acelaşi nume.
Membrii ansamblului ,,Sânziene bănățene” din Giarmata s-au bucurat încă din anul 2005 de coregrafiile Veronicăi Kreten, fost dansator al Ansamblului Profesionist Banatul.
Ansamblul promovează atât tradiţiile româneşti din aproape toate zonele țării, precum și cele ale minorităților din Banat.
Ansamblul „Sânziene Bănățene” este format din tineri dansatori în număr de aproximativ 50, reușind astfel să se păstreze vie pasiunea pentru tradiția folclorică.
„Este un ansamblu de tineri talentaţi care iubesc dansul popular şi îl poartă cu drag şi mândrie peste tot pe unde păşesc.”
Talentul coregrafei și eforturile dansatorilor au rodit, făcând posibile numeroase reprezentații la nivel local, județean și internațional. Putem aminti localități importane din România: Agnita, Făgăraș, Craiova. Pe plan internațional ansamblul a prezentat spectacole coregrafice în Ungaria, Serbia, Bulgaria, Turcia, Macedonia, Grecia, Republica Cehă.