X
Menu
In memoriam Emilian Dumitru – 3 ani de la trecerea la cele veșnice
Imi aduc aminte de primăvara anului 2013, când împreună cu Maestrul Emilian Dumitru organizam ce-a dea V-a ediție a Festivalului Național Concurs ”Din Comoara Satului” de la Ghiroda care in acel an a avut loc in zilele de 14-15 mai. Vestea trecerii fulgerăroare a domniei sale la cele veșnice in ziua de 4 mai 2013, ne-a indurerat pe toți cei care l-am cunoscut și colaborat. Zilele care au urmat am decis îmreună cu d-na Ema Dumitru să organizăm in cadrul acelei ediții a festivalului un moment omagial, in locul spectacolului pe care Maestru Emilian Dumitru avea să-l susțină cu Ansamblul Datina, pe scena festivalului. Au urmat nopți nedormite, emoții și zile de muncă iar rezultatul a fost peste așteptări. La finalul momentului o1012742_677133215664950_1933444698_nmagial toți membrii ansamblului plângeau pe scenă iar spectatorii prezenti în sala Căminului Cultural din Ghiroda erau cu lacrimi în ochi. Deșii artiști amatori, oameni simplii ai Ghirodei au reușit să transmită cu tot sufletul lor emoția unui asemenea moment. De ce? pentru că Maestru era cu ei, era in sufletul lor! Simt și acum emoția acelui moment deosebit. Acel spectacol a fost preluat de TVR Timișoara   1455130_677175472327391_711904648_nAstăzi Sala Căminului Cultural din Ghiroda poartă numele regretatului Emilian Dumitru   Alături de alţi coregrafi recunoscuţi la nivel naţional, prof. Emilian Dumitru a fost considerat atât de specialişti, cât şi de cei din domeniu, un geniu în ale coregrafiei şi regiei artistice. Maestrul prof. Emilian Dumitru s-a născut la 17 mai 1941, în comuna Bobiceşti, judeţul Olt. A copilărit într-o frumoasă zonă de dealuri şi pădurii din vecinătatea comunei Bobiceşti. A urmat liceul la Slatina, după care, la 18 ani, a fost angajat la Casa de Cultură Balş. A absolvit cursurile Şcolii Speciale de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, şcoală care a format cei mai buni instructori. A fost repartizat la Timişoara, la Casa Creaţiei Populare a Regiunii Banat, lucrând alături de cei mai valoroşi oameni de artă. Aici şi-a început activitatea de cercetare folclorică, colindând toată regiunea Banat, de-a lungul şi de-a latul. A devenit coregraf al Ansamblului „Doina Timişului” al Studenţilor, încă din 1961. A continuat studiile Facultăţii de Filologie, dar nu a profesat, îndrăgind mai mult cercetarea şi punerea în scenă a materialelor culese.

Spectacol Folcloric PAMANTULE, VATRA ! (de Emilian Dumitru 1996)

În 1969, s-a căsătorit cu Ema, cu care a continuat să efectueze numeroase turnee în străinătate, alături de Ansamblul „Doina Timişului”. Tot în 1969 a avut geniala idee de a crea un alt ansamblu, „Timişul”, pe care l-a ridicat pe culmi, devenind una dintre cele mai cunoscute formaţii artistice. În ultimii ani a înfiinţat Ansamblul de creaţie populară „Datina”, din Ghiroda, îndrumând şi conducând pe scenă oameni dragi lui. În 1973, respectiv 1975, se nasc Cosmin şi Daciana, doi copii de excepţie. În ultimii ani devine bunic, având patru nepoţi, doi de la Cosmin şi doi de la Daciana. Era cel mai fericit şi cel mai iubit bunic…

Spectacol Folcloric "PAMANTE, PARINTE" (de Emilian Dumitru)

Era un om puternic, sever, dar cu multă sensibilitate şi bunătate. Pe lângă activitatea artistică desfăşurată în Banatul de Şes, maestrul Emilian Dumitru şi-a îndreptat atenţia şi spre Banatul Montan, care a avut şi are un folclor mai aparte decât cel de la câmpie. A început să culeagă folclor şi să îndrume formaţiile din localităţile Valea Timişului (Cârpa), Vălişoara, Borlova, Slatina Timiş şi majoritatea satelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin. Sunt mulţi maeştri coregrafi în ţara noastră, dar puţini pentru meritele lor au fost Laureaţi ai Premiului „Etnos”. Emilian Dumitru este unul dintre cei care au primt această distincţie.
Ştefan ISAC (sursa:http://www.7-zile.com/2013/05/16/ne-a-parasit-maestrul-emilian-dumitru/) Cântec și poveste - TVR Timișoara- In memoriam Emilian Dumitru   foto 10.jpg
Share
Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *