”𝘿𝙄𝙉 𝘾𝙊𝙈𝙊𝘼𝙍𝘼 𝙎𝘼𝙏𝙐𝙇𝙐𝙄 ”
𝗲𝗱𝗶𝘁̗𝗶𝗮 𝗜 ⎪ 𝟭𝟱 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟬𝟵 𝗚𝗵𝗶𝗿𝗼𝗱𝗮, 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̗𝘂𝗹 𝗧𝗶𝗺𝗶𝘀̗
La Ghiroda, o așezare din buza Timișoarei, s-a desfășurat în anul 2009, prima ediție a Festivalul Național Concurs ”Din Comoara Satului”, în ziua de 15 mai. A fost o reală bucurie pentru noi, cei din echipa Pro Datina, să realizăm acest eveniment.
Acum… privind înapoi la prima ediție, retrăim emoțiile, resimțim acel fior datorat pasului făcut pe un nou drum. Atunci, aproape tot ceea ce însemna: chestiuni de organizare, prelucrare butaforie, manevrare decor scenic ș.a.m.d., era realizat doar de noi, Felician Ciolea – președintele asociației și Ciprian Pop – membru fondator. Pe parcursul edițiilor ce au urmat, echipa noastră s-a mărit și suntem profund recunoscători pentru tot ceea ce împreună am realizat.
Ne-am bucurat de la prima ediție de sprijinul primit din partea Televiziunii Române Timișoara, din partea Radio România Timișoara, din partea Centrului de Cultură și Artă Timiș, bineînțeles și sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Ghiroda, iar mai târziu – cel al Consiliului Județean Timiș.
În cadrul primei ediții, acompaniamentul muzical a fost realizat de către orchestra Ansamblului ”Bujorul” din Timișoara, dirijor: prof. Adrian Scorobete. Au fost invitate și ansambluri de dansatori amatori, atât de pe raza comunei Ghiroda, cât și din județul Timiș și Cara-Severin: Ansamblul ”Cununa Timișului” – Ghiroda; Ansamblul ”Flori din Câmpie” – Giarmata Vii, Ansamblul ”Voința” din Răcăjdia, Caraș-Severin; Ansamblul „Obiceiuri” – Școala Generală nr. 18 – Timișoara. Au fost prezenți în recital: Maria Petchescu, Ciprian Pop, Adrian Stanca, Laura Laurențiu, Carmen Popovici Dumbravă. Gazda evenimentului: Felicia Stoian – TVR Timișoara.
Juriul festivalului a fost alcătuit din: prof. Adrian Scorobete – Școala Populară de Artă din Timișoara prof. Sebastian Cega – Școala Populară de Artă din Timișoara Emilian Dumitru – Maestru Coregraf Silvia Mermeze – referent cultural Primăria Ghiroda Florica Bejenariu – secretar juriu
Finaliștii primei ediții, au fost în număr de zece:










Juriul a decis, iar câștigătorii au fost:
Marele Premiu – Milena Țaran
Premiul I – Luminița Safta
Premiul II – Mădălina Roșu și Cosmin Popa
Premiul III – Ana-Maria Gheorghescu și Florin Boita
Mențiune – Maria Borțun
Ansamblul ”Cununa Timișului” – Ghiroda Ansamblul ”Flori din Câmpie” – Giarmata Vii
Juriul festivalului
Maria Petchescu
Laura Laurențiu
Ciprian Pop
Carmen Popovici Dumbravă
Adrian Stanca
publicul nostru
Tiberiu Ceia – președintele juriului, alături de finaliști