X
Menu
Loading Evenimente

Evenimente trecute

Evenimente Search and Views Navigation

Găsește Evenimente

Eveniment Views Navigation

Evenimente Search

mai 2016

Balul Portului Popular – Voiteg Duminică 29 mai 2016 ora 17:00

29 mai 2016

Duminică 29 mai incepând cu orele 17:00 vă invităm la Voiteg ! Balul Portului Popular. Ansambluri din Banat își vor prezenta frumusețea costumelor populare ântr-o paradă a portului popular începând cu orele 17:00, iar de la ora 19:00 cântec, joc și voie bună cu Luminița Safta, Ciprian Pop și formația Pro Datina condusă de Radu Cuciureanu INTRAREA ESTE LIBERĂ! Elementele care individualizează costumul tradiţional din Banat în cadrul portului popular românesc ţin, pe de o parte, de existenţa unor adrese…

Află mai mult »

aprilie 2017

Ruga de Paște la Ghilad

16 aprilie 2017 - 17 aprilie 2017

Poate fi considerată una din cele mai vechi localităţi de pe cuprinsul Banatului, prima atestare documentară a localităţii datând din anul 1212. Atunci se numea Gyad, iar regele maghiar Endre al II-lea o dona comitatului Sebus, responsabil de introducerea în posesie fiind prefectul de Cenad, Nicolae Csaky. Până în secolul al XVI-lea nu mai apare menţionată în documente, apoi despre ea se spune că era locuită de români, aduşi din Ardeal de paşa Rami. În 1717, când austriecii au cucerit…

Află mai mult »

mai 2017

Ruga Satului Cernăteaz 9 mai 2017

9 mai 2017
Află mai mult »

Ruga de la Naidăș – Caraș Severin 21-22 mai 2017

21 mai 2017 - 22 mai 2017
Află mai mult »

Ruga de la Bozovici 25-26 mai 2017

25 mai 2017 - 26 mai 2017
Află mai mult »

iunie 2017

Ruga Comunei Ghirodei 4-5 iunie 2017

4 iunie 2017 - 5 iunie 2017
Află mai mult »

Festivalul Național Concurs ”Din Comoara Satului” ediția a IX -a

15 iunie 2017 - 16 iunie 2017

#IMPORTANT# Concurenții care din motive obiective nu pot ajunge in data de 14 iunie orele 12:00 la preselectie și doresc să participe la festival sunt invitați să trimită pe adresa de e-mail: prodatina@yahoo.com până cel târziu marți 13 iunie 2017, următoarele: 1. inregistrare live a două doine sau balade și două piese de joc 2. fișa de inscriere 3. partiturile 4. copie după buletin Relații suplimentare la tel: 0721.822.322 Vă așteptăm cu drag! REZULTATELE PRESELECȚIEI VOR FI AFIȘATE PE SITE…

Află mai mult »

Zilele Comunei Ghilad – Balul Portului Popular

17 iunie 2017
Află mai mult »

septembrie 2017

Festivalul National-Concurs ”Mariana Drăghicescu” 2017

21 septembrie 2017
Centrul de Cultura si Arta Timisoara Timisoara, Timis România

Conditii de participare: Concursul este destinat solistilor vocali cu varsta intre 16 si 30 de ani. Nu pot participa solistii vocali care au castigat la editiile anterioare ale festivalului “Mariana Draghicescu”, Marele Premiu. Probele de concurs : 1.- fiecare concurent va avea pregatit minim două doine sau balade (fara acompaniament muzical), din care se va alege una potivită concurentului. 2.-o piesa cu acompaniament muzical din zona pe care o reprezinta concurentul. Pentru preselectie fiecare concurent va pregăti, pe langa probele…

Află mai mult »

mai 2018

Festivalul Național Concurs ”Din Comoara Satului” ediția a X-a

17 mai ora 12:00 am - 18 mai ora 7:00 pm UTC+2

Festivalul se desfăşoară pe secţiunea solişti vocali de muzică populară cu vârsta cuprinsă între 16 – 25 ani, pot participa la concurs numai interpreţi amatori din toate zonele etnofolclorice ale ţării, fără să fie angajaţi cu carte de muncă la un ansamblu folcloric şi care nu au luat marele premiu sau premiul I la ediţiile anterioare. Repertoriul ales va fi din din zona de provenienţă a concurentului;
Înscrierile se fac pâna miercuri 16 mai 2018 orele 11:00 la adresa de e-mail prodatina@yahoo.com sau pe site-ul www.prodatina.ro.

Află mai mult »
+ Exportă evenimente