X
Menu
Săptămâna Mare – Tradiții și Obiceiuri
Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile. Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii. Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit. Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar: "Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi". Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie. In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. "Doamne", zicem noi catre Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, "a luat randuiala de mironosita". A facut ceea ce doreau sa faca femeile minorosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret". A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul". Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: "Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." Nu întâmplător în fața Sfântului Potir, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta". In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: " Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat".   In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viața veșnică pe cei din veac adormiti. Astfel, noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce ești fără de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii Noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.   TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN SĂPTĂMÂNA MARE

Joia Mare. Tradiţii şi obiceiuri (Imagine Ciprian Sterian / Mediafax Foto)

Joia Mare mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Până la această dată femeile trebuiau să termine de tors cânepa. Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase tot anul. Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse, informează crestinortodox.ro. Uneori, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte, spunând: "Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate". În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În Vest, dacă o familie prepară painea pentru Paşte, aceasta este adusă cu vase noi Din bătrâni se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată. În Sudul ţării, în Joia Mare, fetele obişnuiesc să facă câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le atunci când dorinţa s-a împlinit. Uneori, fetele îşi pun aţa sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot în Sud aici se păstrează obiceiul de a spala picioarele celor din casă de către femeile mai în vârstă. În tradiţia populară Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Trdiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Uneori, se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat. În Oltenia se fac şi acum, în zori, în curti şi / sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele. Se crede ca ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, cand s-a lepădat de Iisus Hristos. În Zona Clujului, de Joia Mare se striga peste sat. Însă strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor - un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare. În Joia Mare, nu se fac sub nicio formă parastase. Alte  superstiții ale Vinerii Mari ar fi următoarele: dacă va ploua în Vinerea Mare, anul va fi unul mănos; dacă te scufunzi în apă rece de trei ori în Vinerea Mare, vei fi sănătos tot anul; femeile nu au voie să coase, să țese, nu coc pâine sau altele asemenea, fiindcă este mare pericol de boală și spirite rele. În ziua Sâmbetei Mari, conform tradiției străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină și se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit.  Pot termina, însă, toate treburile casei. Ca o superstiție, în cuptor, vasele trebuie puse doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează. Ca obiceiuri românești și tradiții, în Săptămâna Mare, e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie.
Ediția a VIII -a Ghiroda 26-27 mai 2016
Prezența in această ediție a unui număr mare de concurenți valoroși, precum și a laureațiilor edițiilor precedente care în timp au dovedit meritul de a fi prezenți pe scena cântecului popular românesc, dar și a interpreților consacrați de o înaltă valoare artistică, care dau exemplu tinerei generații a făcut ca și această ediție a Festivalului Național Concurs ”Din Comoara Satului” să-și atingă scopul și obiectivele sale, acelea de  educare a tinerilor în spiritul tradiției populare, promovarea tinerilor interpreţi din toate zonele etnofolclorice ale ţării prin realizarea concursului de interpretare vocală, precum şi promovarea unor tineri interpreţi ai cântecului popular laureaţi la mai multe festivaluri concurs de prestigiu din ţară. Juriul de o înaltă calitate profesională a fost alcătuit din președinte prof. Gelu Stan  dirijor și realizator de emisiuni folclorice la Radio România Timișoara, membrii: Eugenia Florea  - etnomuzicolog și realizator de spectacole si emisiuni la Radio România București Tiberiu Ceia - interpret de referință al Banatului de Câmpie și realizator la TVR Timișoara Daniela Băcilă - dr. muzicolog, realizator de emisiuni folclorice la Radio Timișoara Carmen Popovici Dumbravă - interpret și prof. la Școala Populară de Artă din Timișoara. În urma pestației fiecărui concurent admis în festival acestia au deliberat: DSC_0189

TROFEUL FESTIVALULUI - ediția 2016

Cristina Ionela Bugnar 23 de ani - Valea Bârgăului - Bistrița

Premiul I - Simona Alexandru 23 de ani Teleorman

Premiul II - Ioan Surdu 19 ani - Caraș Severin

Premiul III - Ionela Sterp 23 de ani Sibiu

 

DSC_0181 DSC_0134 DSC_0173

Mențiuni in această ediție au obținut:

Luminița Dejan 21 ani - Zona Târnavei Mari - Sibiu

Denisa Rolnic  19 ani - Valea Barcăului - Sălaj

DSC_0303    DSC_0125

Premii Speciale au fost acordate:

Premiul Special ”Dumitru Constantin” - Gianina Gavrilă - 22 ani - Zona Moților Hunedoara

Premiul Specia ”Pro Datina” - Silvia Bordeianu  - 20 ani - Bacău

Premiul Special ”Radio Timișoara” - Radu Goța - 22 ani - Sibiu

DSC_0095 DSC_0245 DSC_0103

    ********************************************************************************************************

In urma preselectiei care a avut loc astazi 25 mai 2016 juriul a selectat 17 finaliști pentru a participa la Festivalul Concurs Din Comoara Satului Ghiroda 26 - 27 mai 2016 incepând cu orele 19:00 pe scena Caminului Cultural din Ghiroda. Aceștia vor intra în concursul de interpretare vocală în ordinea în care au tras la sorți bilete numerotate de la 1 la 17, astfel:

  1. POP ALEXANDRU - 25 ani - Țara Zarandului
  2. SCOROBETE DANIEL - 20 ani - Timiş
  3. SPOEALĂ CRISTIAN - 19 ani - Timiș
  4. PIȚIGOI MIHAELA - 20 ani - Argeș
  5. GAVRILĂ GIANINA - 22 ani - Zona Moților Hunedoara
  6. GOȚA RADU - 22 ani - Mărginimea Sibiului
  7. COZMA ANCUȚA - 25 ani - Târgu Mureș
  8. ROLNIC DENISA - 19 ani - Valea Barcăului - Sălaj
  9. STERP IONELA - 21 ani - Mărginimea Sibiului
  10. SURDU IOAN - 19 ani - Caraș Severin
  11. LAZOC DALIANA - 17 ani - Valea Barcăului - Sălaj
  12. ȚÂMPU ANDREEA - 17 ani - Bacău
  13. BUGNAR IONELA CRISTINA - 23 ani - Valea Bârgăului Bistrița
  14. DAN ALEXANDRA - 16 ani - Bucovina - Suceava
  15. BORDEIANU SILVIA - 20 ani - Bacău
  16. ALEXANDRU SIMONA - 23 ani - Teleorman
  17. DEJAN LUMINIȚA - 21 ani - Zona Târnavei Mari - Sibiu
13240547_1006206399463678_7462045917721054161_n 13239994_1006206332797018_1614535880609892543_n 13237583_1006206369463681_614932526245493821_n   ************************************************************************************************************

În perioada 26 – 27 mai 2016 se va desfășura ce-a de-a VIII - a ediție a Festivalului Național-Concurs “Din Comoara Satului” – Ghiroda Timiș.

Acest proiect are ca scop educarea tinerilor în spiritul tradiției populare, promovarea tinerilor interpreţi din toate zonele etnofolclorice ale ţării prin realizarea concursului de interpretare vocală, precum şi promovarea unor tineri interpreţi ai cântecului popular laureaţi la mai multe festivaluri concurs de prestigiu din ţară.

Deasemenea prin inermediul acestui proiect se promovează satul din câmpia banatului, ansamblurile de tineri dansatori amatori.

Grație acestui proiect numele Comunei Ghiroda este cunoscut în întraga țară, ca fiind leagăn al păstrării și conservării obiceiurilor tradiționale românești.

REGULAMENT

Festivalul Național Concurs  “DIN COMOARA SATULUI” ediţia a VIII - a, se va desfasura in acest an in perioada 26 – 27 mai 2016 Festivalul se desfăşoară pe secţiunea solişti vocali de muzică populară  cu vârsta cuprinsă între 16 – 25 ani, pot participa la concurs numai interpreţi amatori din toate zonele etnofolclorice ale ţării, fără să fie angajaţi cu carte de muncă la un ansamblu folcloric şi care nu au luat marele premiu sau premiul I la ediţiile anterioare. Repertoriul ales  va fi din  din zona de provenienţă a concurentului;

Înscrierile se fac pâna miercuri 25  mai 2016 orele 11:00 la adresa de e-mail prodatina@yahoo.com sau pe site-ul www.prodatina.ro.

PROBELE DIN CONCURS :

  • o piesă culeasă de concurent fără acompaniament orchestral (doină sau baladă);
  • o piesă reprezentativă din zona etnografică a concurentului, interpretată cu acompaniament ochestral;
  • pentru preselectie fiecare concurent va avea pregatite minim trei piese de joc si minim doua doine, dintre care juriul va alege piesele pentru concurs.

 Portul popular specific zonei de provenienţă a concurentului este  obligatoriu (find unul din criteriile de apreciere şi  notare ale juriului); În alegerea repertoriului se va ţine seama de autenticitatea pieselor folclorice, de valoare artistică precum şi diversitatea lor ritmică şi melodică.

PREMILE FESTIVALULUI :

  • MARELE PREMIU : 1.200 LEI
  • Premiul I : 1.000 LEI
  • Premiul II : 800 LEI
  • Premiul III : 600 LEI
  • Menţiuni : 2 x 300 LEI
  • premiile speciale pot fi acordate la latitudinea juriului.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

Miercuri 25 mai 2016

12:00 – PRESELECTIA – la Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis – str. E.Ungureanu nr. 1

Joi 26 mai 2016

19:00 – Concursul

Recital al laureatilor din editiile precedente

Recital interpreti consacrati

Vineri 27 mai 2015

19:00 – Gala Lauretilor

Spectacolul de gală

Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul din Timisoara, dirijor Sebastian Roşca.

ORGANIZATOR:    ASOCIATIA  CULTURALA  “PRO DATINA”

FINANTATORI: COMUNA GHIRODA si CONSILIUL JUDETEAN TIMIS

PARTENERI MEDIA: TVR Timisoara,  Radio Timisoara

Relatii suplimentare  la tel.0721.822.322 s-au la adresa de e-mail prodatina@yahoo.com

Duminica Floriilor – tradiții și obiceiuri
În duminica dinaintea Paștelor, creștinii serbează Floriile, ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, călare pe un mânz de asin. Oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic (curmal) în mâini, dar Iisus și-a păstrat smerenia citind în sufletele lor. Știa că aceia care astăzi îl primesc cu urale, în scurt timp se vor lepăda zgomotos de El. Și cu toate acestea, Domnul a făcut sacrificiul suprem pentru izbăvirea păcatelor lumii. De Florii se obișnuiește să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărțișorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire. Înaintea sărbatorii, fetele nemaritate din Banat și Transilvania obișnuiesc să pună o oglindă și o camașă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate. La miezul nopții, se fierbe busuioc în apă, iar dimineața fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos și strălucitor. Ce ramane se toarna la radacina unui par, in speranta ca baietii se vor uita dupa ele ca dupa un copac inflorit. În popor se mai spune că cine indraznește să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată și sfințită riscă să albească. La toate popoarele creștine pot fi intalnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiții nu au nimic în comun cu spiritul creștinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim. Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiați să își dăruiască ramuri de salcie în aceasta zi

Ce simbolizează salcia de Florii ?

Cu toate că oferirea ramurilor de salcie nu au un temei religios, scriptic, potrivit dogmelor creștin-ortodoxe, acest obicei există cel puțin din secolul IV. Salcia are o reputație deloc de neglijat în istorie, fiind asociată adesea ca plantă vindecătoare. SALCIA REPREZINTĂ FECIORIA Una din sărbătorile de care se leagă profund ramura de salcie este De Thesmophoria, o sărbătoare legată de cultul a două femei, Demeter și Core. Acestea își făceau din ramurile de salcie un pat în care își petreceau timpul de sărbătoare. Femeia care doarme într-un pat făcut din salcie se dedică în totalitate vieții de castitate, asta deoarece salcia este planta care își distruge singură rodul. SALCIA ȘI ROADELE ADEVĂRATE Salcia apare pentru prima oară în textele creștine datorită lui Hermas. Pastorul Hermas îi descrie pe martirii creștinismului drept „ramuri de salcie purtătoare de rod”, adică exact contrarul naturii salciei, care își distruge florile înainte ca rodul să se lege. Comparația are sens deoarece dorește să spună că cei care au murit întru iubirea față de Hristos, sunt mai vii decât dacă ar fi trăit păgâni. SALCIA APARE ÎN VECHIUL TESTAMENT Cu toate că nu face referire la folosirea ei în ziua de Florii, salcia apare și în Vechiul Testament, amintind de eliberarea evreilor din Egypt: „În ziua întâi să luați ramuri de copaci frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late și salcii de râu și să vă veseliți înaintea Domnului Dumnezeului vostru”

Obiceiuri populare

Creștinii din Bărăgan păstrează cu sfințenie o serie de obiceiuri populare la sărbătoarea Floriilor. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim este cinstită cu fast în fiecare biserică. Oameniii merg la biserică cu crenguțe de salcie care sunt slujite de preoți, apoi sunt așezate la uși sau la icoană. „Se spune că e bine sa pui salcie la icoană, pentru binele casei, la cotețele păsărilor și la grajdurile animalelor pentru a le apăra de boli sau să te încingi la brâu pentru a te feri de dureri de spate“, spun etnografii de la Muzeul Dunarii de Jos din Calarași. Pentru a avea spor, viață liniștită și sănătate, ramurile sfințite se păstrează peste an în casele credincioșilor, fiind folosite la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii mai obișnuiesc să infigă aceste ramuri în straturile proaspat semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte. Colind și obiceiuri pagane în Duminica Floriilor:  În comuna Lupșanu din județul Calarași, copiii merg cu „Floriile“. „Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii!“, cantă ei refrenul colindului în care este exprimată bucuria primaverii și a trezirii naturii la viață. De Florii, fetele aveau propriul ritual de infrumusețare. La sate, pe vremuri, se practicau câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopții dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc și cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la inmormantarea unei fete mari. În duminica de Florii, ele se spălau cu aceasta apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând ca în acest fel să le crească părul frumos și bogat. În alte locuri din Bărăgan, oamenii nu se spală pe cap in aceasta zi, tocmai ca să nu incărunțească la fel ca pomii in floare. Fetele nemăritate se spală pe cap cu apă şi busuioc Fetele nemăritate care vor să-şi întâlnească ursitul trebuie să-şi spele parul cu apa în care fierb câteva crenguţe de busuioc. Spălatul părului trebuie să fie făcut înainte de ivirea zorilor în dimineaţa de Florii. O altă tradiţie spune că de Florii, fetele nemăritate trebuie să toarne apă cu busuioc la rădăcina unui păr altoit, pentru ca băieţii să întoarcă privirea după ele ca după un copac înflorit. De asemenea, în unele zone rurale se mai păstrează obiceiul conform căruia fetele nemăritate aşază cu o zi înainte de Florii o oglindă şi o cămaşă curată lângă trunchiul unui unui păr altoit. La răsăritul soarelui, în Duminica Floriilor, obiectele pot fi folosite în farmece, pentru noroc în dragoste şi sănătate. În zonele rurale, fetele nemăritate încă mai ţin obiceiul împodobirii zestrei cu flori. Ele cred că prin acest gest îl vor îmbuna pe Mântuitorul Iisus să le aducă ursitul mai repede. Obiceiul Lăzăriţelor Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvara. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. În ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lăzăriţa, care era structurat după modelul colindelor. La acest ceremonial participau numai fetele. Una din fete, numita Lăzăriţa, se îmbrăca în mireasă şi colinda împreună în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Lăzăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lăzărică: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci. Potrivit credinţei populare, “mâţişorii” sfinţiţi de preot, în biserică, în Duminica Floriilor, au puteri magice: împletiţi în coroniţe şi aşezaţi deasupra uşilor, la ferestre şi la icoane, ei apără familia de boli şi de alte rele, aducând spor şi noroc. La ţară, ramurile de salcie înmugurită sunt legate în jurul pomilor fructiferi, ca să rodească din plin şi sunt amestecate în hrana animalelor, ca să le păzească sănătatea şi productivitatea. Fecioarele îşi pun în ziua de Florii crenguţe de salcie sub pernă, pentru a deveni mai frumoase şi pentru a se mărita în anul în curs. Părinţii care vor copii sănătoşi tot anul îşi îmbăiază pruncii în apă caldă cu crenguţe de salcie în ea. Mugurii de salcie sunt şi ei extrem de utili, spunându-se despre aceştia că te scapă de friguri, dar şi de alte boli.
 
Finala  Festivalului „Lada cu Zestre” ed. a X -a
Finala  Festivalului "Lada cu Zestre" ed. a X -a va avea loc Duminica 15 mai 2016 la Centrul de Cultura si Arta Timis Bogăţia tradiţională din 22 de localităţi timişene va fi etalată duminică, 10 aprilie, în a III-a etapă a Festivalului – concurs “Lada cu zestre” – ediţia a X-a, manifestare finanţată de Consiliul Judeţean Timiş, organizată prin Centrul de Cultură şi Artă. 12440402_992725187442321_5980944128318660495_o 12672167_995131277201712_5802666707626056176_o 12898423_992725040775669_5048632624744389977_o Vor participa Comunele calificate la Faza Zonala. Se anunţă un adevărat maraton folcloric în care va predomina secţiunea coregrafie. Nu vor lipsi soliştii, colecţionarii, grupurile instrumentale, recitatorii în grai şi produsele tradiţionale de la secţiunea gastronomie.